Două echipe de tineri talentați de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov, s-au numărat printre participanții acestei ediții și au fost mentorate de Alin Ghinea și Radu Hrihoreanu de la Kronsoft Development, care au fost alături de ei pe tot parcursul programului, oferindu-le resurse și cunoștințe din experiența lor.
- Echipa ParkFlow: Soluții inteligente pentru orașe aglomerate - Elevii Ștefan Istratie, Alexandru-David Bleotu, Ștefan Burlacenco-Bayer, Alexandru-Lucian Motoașcă, Andreea-Anemona Stan și Tudor Macri au dezvoltat aplicația revoluționară "ParkFlow". Aceasta abordează eficient problema locurilor de parcare în mediul urban aglomerat, oferind o soluție inteligentă și inovatoare.
”Experiența noastră în cadrul programului DPIT a fost cu adevărat remarcabilă și de neuitat, punând un accent special pe valoarea echipei noastre și a mentorilor Kronsoft. Am învățat să transformăm ideile în realitate și să depășim orice obstacol cu ajutorul mentorilor, ceea ce a contribuit semnificativ la succesul proiectului nostru. Am învățat și ne-am dezvoltat în multiple moduri, inclusiv în ceea ce privește abilitățile de comunicare, cunoștințele în afaceri și tehnologie, dar cel mai important, am învățat să lucrăm împreună ca o echipă unită. Totul pentru ca în final să realizăm proiectul nostru, ParkFlow.” - Burlacenco Ștefan, Parkflow
- Echipa SchoolHub: Educație interactivă pentru viitor - Elevii Cătălin Tișcă, Alexandru Grozea, Matei Cazacu, Adela Florea, Alexandru Simedrea și Raul Ababei au pus bazele unui soft educațional interactiv, adresându-se atât elevilor și profesorilor, cât și părinților. Proiectul lor a evidențiat puterea tehnologiei în îmbunătățirea procesului educațional.
”Prezentarea proiectului final a fost o experiență plină de suspans, întrucât am reușit să înfățișăm munca depusă pe parcursul verii. Ajunși cu o oră înaintea prezentării, am avut parte de momente tensionate în care am verificat că totul merge în regulă. Am simțit emoții de nedescris odată ce momentul nostru s-a terminat, fără să întâmpinăm vreo problemă. Totul a mers cum ar fi trebuit, astfel pot spune că sunt mai mult decât mulțumit de experiența de la Cluj!” - Tișcă Cătălin, SchoolHub
Eforturile și realizările acestor echipe au fost recunoscute printr-o serie de premii și distincții. Echipa ParkFlow a obținut Premiul Special Accenture, evidențiind calitatea și relevanța proiectului lor în contextul actual al tehnologiei. Aceste succese nu sunt doar realizări ale elevilor, ci și ale comunității noastre academice și a mentorilor lor. Suntem încrezători că aceste proiecte vor continua să inspire și să aducă schimbări pozitive în lumea tehnologică și educațională.
Comments
No Comments
Write comment